indigolotos (indigolotos) wrote,
indigolotos
indigolotos

Sveatoslav Mazur: Ce principiu va prevala pe Pămînt: sexul sau Sfîntul Duh?

089.JPGAceste două energii, contrare în sens și conținutul său, în spațiu cosmic permanent se luptă unul cu altult. Mai exact, se poate zice, că concurează. Când vorbim despre începutul vieții pe planetă, îi avem în vedere Adam și Eva, atunci ne amintim aceste două principii — ispititorul șarpele și împărăția lui Dumnezeu. Numai după ce ispititorul șarpele a biruit omul și femeia, ei au fost alungați din Paradis, adică din locul unde domnește Duhul Sfînt.


Cei, care direct, nu de zgomote, dar practic se ocupă cu ezoterismul și înțeleg cum funcționează sistemele umane, ce reprezintă roți de informație energetică sau chakre, știu despre un astfel de concept, ca kundalini. În est, această energie sexuală concentrată o reprezintă sub forma unei spirale răsucite a unui șarpe, localizat într-un om între cel de-al doilea și al treilea centru. Astfel, persoana, care a reușit să oprească acest șarpe interior și l-a făcut să se ridice la nivelul al șaselea și să devină impregnat cu Duhul Sfânt și devine iluminat.
DSC03949.JPG

Dar prin relațiile sexuale între bărbat și femeie această sinteză nu poate fi atinsă, deoarece în timpul acestui act șarpele îl mușcă pe bărbat și îl subordonează voinței sale.

Așadar, vorbesc despre mecanismul de biruință asupra șarpelui- ispititorului, dar nu la nivelul unei singure persoane, ci la nivelul întregii omeniri, căci acesta și este diavolul.
Pentru ca să biruim diavolul și toată lumea lui manifestată de viciu, este necesar să-l impunem ca el să dea energia sa în sînul mamei-naturei, și s-o sintetizeze cu ajutorul tehnoloii speciale cu Sfîntul Duh. Doar făcînd-ul pe diavol impotent, este posibil să-l scoatem din viața noastră și să-l răsturnăm de pe podiumul victoriei.

Probabil veți întreba, dar cum să o facem? Acesta este trucul războinicilor lui Dumnezeu. Cel care va castra diavolul, acela va deveni liderul planetei noastre. Sunt sigur că veți afla despre asta în viitorul apropiat.

Sveaoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr
Tags: Duhul Sfânt, actori globali, nouă ordine mondială, războinicii lui Dumnezeu, sveatoslav mazur
Subscribe

  • Post a new comment

    Error

    default userpic

    Your reply will be screened

    Your IP address will be recorded 

    When you submit the form an invisible reCAPTCHA check will be performed.
    You must follow the Privacy Policy and Google Terms of use.
  • 0 comments