May 28th, 2019

Sveatoslav Mazur: Hristos Mîntuitorul a venit pe Pămînt

Снимок экрана (73).pngLa 26 mai 2019, dimineața devreme, la ora 6:00 ora Moldovei, a avut loc evenimentul principal al ultimelor milenii, numit Învierea lui Hristos Mîntuitorul.

În Sankt Petersburg, în Catedrala Sf. Isaac, esența spirituală a lui Isus Hristos a coborît din imaginea unei vitralii și prin Porțile Regale a intrat în lumea guvernării Sale spirituale. Și la ora 12:00 în aceeași zi, esența Divină a lui Isus Hristos a celei de a doua venire, în centrul inimii planetei, în Moldova, în Orheiul Vechi, a transmis simbolul al domniei milenare în  mîinile Preasfintei Fecioare, Maicii Lumii.


Astfel, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru Spațial a Cavalerilor Mesei Rotunde, Isus Hristos a celei de a doua venire, am conectat centrul al șaselea al Duhului, care se află în Sankt Petersburg, cu al patrulea centru al dragostei, situat în Republica Moldova, în Orheiul Vechi cu o legătura incasabilă.

S-a terminat perioada mea de 30 de ani de construire a unei noi ordini mondiale, și lumea încet, dar în mod clar și după timp și după  loc a trecut în mîinile lui Isus Hristos și  Preasfîntei Fecioare, Maicii Lumii, pentru că acest eveniment de mîntuire a fost pregătit în prealabil de Dumnezeu Tatăl Atotputernic și clar realizat de Cavaleri a Ordinii noastre Cosmice.

Tentația evreilor mondiali de a preveni această acțiune cosmică a eșuat și, prin urmare, vom fi cu toții martorii construirii unei noi ordini mondiale pe Pămînt în viitorul apropiat.

Dar poporul rus și, ca și cum întreaga omenire în ansamblu, au avut ocazia de a interacționa direct cu Dumnezeu Tatăl Atotputernic prin Porțile Regale deschise din Catedrala Sf. Isaac din Sankt Petersburg. Pentru a face acest lucru, este suficient să vă apropiați de Porțile Regale și, privindu-vă direct în ochii lui Hristos Mîntuitorul, descris într-o fereastră vitraliță, să-L întrebați în mod mental întrebarea și veți primi imediat un răspuns. Pentru că adevărul și interacțiunes adirectă cu Dumnezeu pe 26 mai 2019 a devenit domeniul public al întregii omeniri!

Este deschis portalul comunicării directe cu Dumnezeu

Vitraliul a Catedralei Sf. Isaac din Sankt-Petersburg, ilustrînd venirea lui Hristos Mîntuitorul, este un portal deschis către lumea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Toți oamenii de stat și jucătorii globali, înainte de a-și face greșelile ireparabile, au primit ocazia să își verifice ceasurile cu Dumnezeu. Nu ignorați această posibilitate, pentru că acesta este un instrument indispensabil al noii ordini mondiale, dat vouă de Creator în mod special pentru munca practică.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr



Святослав Мазур: Живые будут завидовать мёртвым!

unnamed.jpgПлан Соломона не состоялся, ибо я, Святослав Мазур, Иисус Христос второго пришествия, уже перевёл всё человечество на новый уровень развития.


Обратной дороги нет. Мосты сожжены. Все запланированные сатанистами мероприятия полностью и однозначно потеряли свою смысловую составляющую. И перед нами во весь рост сегодня встал вопрос: а что теперь будет с нами в ближайшем будущем? И как я и предупреждал заранее, что после того, как произойдёт Переход, уйти на свою космическую родину ни сатане, ни его избранному народу больше не удастся, ибо мышеловка захлопнулась, и выход с нашей планеты теперь остался один - через Венеру и Меркурий, через Солнечные Врата на Суд Божий. А там судьба каждого предателя человечества и Бога незавидная.

И именно поэтому мне искренне жаль тех, кто не сможет пройти через Солнечные Врата на Суд Божий, ибо они останутся на Венере и Меркурии из-за своих низковибрационных внутренних миров.

Находясь на Меркурии и Венере многие тысячелетия, они каждый день будут умолять Бога дать им возможность предстать на Суде и не смогут этого сделать. Сейчас они беснуются по всему земному шару, хохочут и бьют себя в грудь. Им кажется, что они хозяева жизни. Они не понимают, что время их жизни уже иссякло и впереди их ждёт сплошное мучение и небытие тогда, когда живые начинают завидовать мёртвым, ибо умереть они не смогут, но и жить им будет невыносимо. Да и кто виноват в том, что это с ними уже произошло? Не рой другому яму, сам в не попадешь!...

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr