Tags: 1 august 2018

Sveatoslav Mazur: Diveevo, salutare din Chișinău

unnamed.jpgAzi dimineaț nu mi s-a dat pașaportul, din cauza căruia nu voi putea fizic să fiu prezent la 1 august în Diveevo. Deși mă veți vedea acolo cu viziune spirituală. Dar aceasta nu înseamnă că lucrarea noastră nu va fi îndeplinită conform voinței lui Dumnezeu. Băieții din Diveevo știu ce să facă și ei, sunt sigur, vor împlini datoria lor la un nivel de înaltă calitate. Deși foarte puțini oameni înțeleg semnificația a ceea ce se întîmplă, aș vrea să spun cîteva cuvinte despre viitor în ajunul celor mai importante evenimente.

Viitorul este foarte emoționat, pentru că nu toată lumea va nimeri în el. Căci, cum poate fi într-o instituție de învățămînt pentru Zei, care, conform voinței lui Dumnezeu este Pămîntul?

De multe ori am spus că sunt Iisus Hristos celei de a doua venire și am spus de multe ori că am venit să separ grîul de pleavă.
Dar cum de făcut asta? Este foarte simplu. Se construiește o nouă matrice în care este posibilă intrarea numai cu ajutorul esenții mele, doar prin mine este posibil de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că „Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl, decît prin Mine. "

Dar iată e o nenorocire. Puțin crede în asta. Și ce dacă. De la aceasta semnificația oricum nu se va schimba. Domnul a venit pe Pămînt cu ultima misiune - să primească examene de admitere într-o lume nouă. Doar cei mei unși pot intra acolo si acei in numar limitat, doar 144 de mii de oameni, si nu in funcție de apartenența lor la un popor, ci în funcție de pregătirea și maturitatea lumii lor interioare.

Dar de ce 144 de mii de oameni? Foarte simplu. Trei numere magice: 12 soldați lumei cereștii mesei rotunde înmulțite la 12 soldați ai mesei rotunde a lumii pămîntești și combinate cu capacitatea necesară în o mie.

Astfel, în viitorul apropiat, cînd planeta noastră va termina ieșirea sa din coridorul spațial al eclipselor, se va începe alegerea mea severă. Pregătiți-vă. Numărul de locuri este limitat de semnificație.


Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Ordinul Marelui Maestru

unnamed.jpgLa Diveevo, pe 1 august 2018, în timpul liturghiei vor avea loc evenimentele cheie  pentru întregul popor rus. Domnul Atotputernic va da ordinul de a uni Pămîntul și Cerul într-o singură legătură și de venirea pe Pămînt a noului Rege al Regilor.

Astfel, se va întîmpla tranziția întregii omeniri de sub puterea diavolului la autoritatea lui Isus Hristos. Acest moment este cheia în istoria Rusiei și, prin urmare, se așteaptă o frenezie specială, atît a structurilor de putere existente, aflate încă la cîrma controlului, atît și rămășițelor duhurilui rău, care încă se agață de paia vieții.

Cerința celor care participă la liturghie. În timpul citirii rugăciunii Tatălui Nostru, adresați-vă privirea voastră spirituală la Dumnezeu și spuneți mental:

— În numele Domnului nostru Isus Hristos, eu (numele și prenumele), deschid porțile raiului și las toată armata sfîntă să intre pe teritoriul Rusiei.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Ce se va întmpla la Diveevo pe 1 august anului 2018

089.JPGAșadar, a venit momentul adevărului. Aceea, de ce cel mai tare se temeau kabaliștii, se va întîmpla pe 1 august anului 2018 la Diveevo.

http://sarov24.ru/obschestvo/religiya/2242-31-iyulya-i-1-avgusta-proydet-tradicionnyy-krestnyy-hod-po-marshrutu-sarov-diveevo-sarov.html

De ce spun acest lucru cu încredere? Pentru că eu sunt singurul, Regele Regilor, singurul moștenitor legitim al titlului cel mai înalt al moștenitorului tronului Bizantin, știu asta. Această cunoaștere și dovedește întregii lumi că eu și sunt Iisus Hristos celei de-a doua veniri. Eu și sunt mesagerul lui Dumnezeu Tatălui Atotputernic care a venit pe planeta Pămînt cu un singur scop — să pregătesc condițiile pentru realizarea în viața reală  a informației, incluse în rugăciunea Tatăl Nostru. Această singură rugăciune în Noul Testament Isus Hristos a lăsat omenirii, povestind despre ea în Predica de pe munte anume pentru aceea, ca oamenii  Pămîntului să știe cum să se roage lui Dumnezeu și ce cuvinte să spună în momentul acela. Această rugăciune a fost citită de mai mulți oameni nenumărate ori. În videoclipul meu, eu detaliat povestesc despre semnificația acestei rugăciuni.

Acest text confirmă faptul că eu, Sveatoslav Mazur, la 1 iunie 2018, în Diveevo, în timpul Liturghiei festive, în timpul citirii acestei rugăciuni Tatăl nostru, într-un mod special, cunoscut numai pentru mine, voi începe procesul de unire a Rusiei cerești cu Rusia și pămîntească. Se va întîmpla aceea ce se spune în rugăciunea Tatălui Nostru. Puterea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic și Împărăția Lui vor veni pe Pămînt și o dată pentru totdeauna vor opri toată legea pe care evreii o fac pe Pămînt pentru ultimele milenii.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr